E ziua-ntâi a săptămânii, și zorii iată se ivesc
O undă pace de iubire, plutește în aer nefiresc
E-o nouă zi precum au fost, poate cu miile pe lume
Dar totuși parcă în ciripit, se-aude un tainic rostit nume!

A fost un început de zi, ce a marcat o omenire
Căci moartea fost-a biruită, prin jertfa sfântă de iubire
Dar taina aceasta încă zace, printr-un mister pecetluit
Când iată, un înger, cei viteaz, mormântul l-a descoperit!

Soldații tremurau de groază, la cele ce s-au întâmplat
Înmărmuriți și fără vlagă, priveau cu duhul înfricat
Așa ceva nu le-a fost dat, să vadă ei vreodată-n lume
Acuma cei viteji odată, erau înfiorați la culme!

Natura toată tresaltă, și mare este sărbătoarea
Căci da, Isus a înviat, Lui slava, cinstea și onoarea
Ieșitau morții din morminte, căci cheile Isus le are
Și cel ce crede în Hristos, în veci de veci El nu mai moare!

Tresaltă cerul și pământul, de biruința lui Isus
Căci moartea fost-a biruită, de forța dragostei de sus
Prin Sângele ce se dădu, Isus cu Tatăl ne-a împăcat
Și tot ce-a fost cândva ruptură, acuma e restaurat!

Dar iată că cei dragi ai Lui, urmașii Lui cei credincioși
Erau zdrobiți și întristați, și risipiți ca cei fricoși
Ei nu știau că a înviat, Acel ce-a împlinit Scriptura
Și că așa s-a întâmplat, ca dragostea să-nvingă ura!

Și iată că lângă mormânt, Maria din Magdal plângea
Căci nu-L găsea pe-al ei Isus, și inima i se frângea
Cu ochii împăienjeniți, de lacrimi grele și amare
Văzu în fața ei deodată, un om privindu-o cu mirare!

— O grădinare, a răbufnit, cu-un jalnic glas în disperare
Unde L-ai pus pe Cel Prea Sfânt? — striga din ce în ce mai tare
Căci iată, vreau ca să-L găsesc — rosti Maria cu durere
Și a căzut îngenuncheată, jos la pământ fără putere!

— Marie — a rostit Isus, și a privit-o înduioșat!
— Rabuni! — a strigat Maria, o, slavă Ție, Împărat!
— O, nu Mă ține tu, femeie, căci încă nu M-am arătat
La sfinții Mei, ce încă stau cu sufletul îndurerat!

Du-te și spune că e viu, Acel ce a împlinit cuvântul
Și nevăzut El s-a făcut, și gol pe veci e și mormântul!
O, câte raze de speranță, străpunse sufletul ei frânt
Căci iată, Mielul cel străpuns, e viu pe veci, în alb veșmânt!

Cu pașii iuți, cântări de laudă, Maria vestea o dădu:
— Isus Hristos a înviat, ea însăși astăzi îL văzu!
O, ce sărbătoare, ce minune: Isus, Mesia, a înviat!
Da, El, iubitul Miel străpuns, din moarte ne-a răscumpărat!

Dar ucenicii nu crezuse, pe cea ce vestea le-o aduse
Aveau inimi zdrobite, triste, erau rănite și străpunse
Căci planul lor nu s-a împlinit, cum ei și-l făurise-n minte
Și Acel Isus, speranța vieții, muri străpuns, fără veșminte!

Dar iată că Isus Hristos, nu i-a lăsat în întristare!
Și lor cu drag li S-a arătat, căci dragostea pe veci nu moare!
Chiar și lui Toma I-a pus mâna, în urmele de cuie mari
Și coasta lor le-a arătat-o, să fie-n credință tari!

Și de atunci și până azi, noi suntem martori ai învierii
Căci prin ai Săi urmași, Isus, părtași ne face mângâierii!
Atât cât suntem pe pământ, să spunem orisicui, la toți:
— Isus Hristos a înviat, și-n El au viață cei ce-s morți!

Și nicăieri în asta lume, n-ai să întâlnești nici un proroc
Să biruit el însuși moartea, cu forța dragostei de foc!
Toți care s-au pretins a fi, o cale către Veșnicie
Sunt morți demult și putreziți, sub a păcatului urgie!

Doar Cel Preaînalt, Cel Dumnezeu, învins-a moartea și trăiește!
El n-a gustat din putrezire, ci pe vecii de-acum domnește!
Și jertfa sfântă, preacurată, ce-a fost adusă pe Calvar
E încă plină de putere, e plină de iubirii jar!

Avem în cer, prin Isus Domnul, mijlocitor milos și sfânt
Ce loc în cer ne pregătește, și-o haină albă ca veșmânt!
A înviat Isus, Mesia, și noi la fel vom învia
Căci cine crede în Isus, în slava Lui pe veci va sta!

Amin!